Promovare pe sistemul care pe care
Am pornit spre Berca dis de dimineață. Trebuie să recunosc că nu mi-am făcut temeinic lecțiile de acasă. Știam că vreau să filmez Vulcanii Noroioși, cunoșteam faptul că se ajunge la ei prin Berca. N-am crezut că trebuie să aprofundez subiectul. Precis, am zis, informații suficiente voi afla la fața locului. Am urmat drumul spre Berca și m-am orientat după singurele indicatoare existente la marginea drumului. Trei la număr. Ultimul e și cel care te îndrumă spre Pâclele Mari. În afara de câțiva constructori care amenajau o nouă parcare, era pustiu. În fața pensiunilor construite în imediata apropiere a zonei vulcanice nu era parcată nici o mașină, nici un turist. M-a orientat un "nene" care împingea o roabă. În nici cincizeci de metri aveam să mă aflu în fața intrării spre vulcani. Accesul costă 4 lei. Peisajul e spectaculos și, probabil că, dacă nu vi în zi de weekend cum am fost eu, ai suficientă liniște să poți poza sau filma cât vrei. Ah, am uitat, aici poți să îți cumperi și niște magneți de firigider, ca amintire, doar să nu îi uiți în buzunar, cum s-a întâmplat cu subsemnatul, că până acasă se exfoliază. Pentru că oprirea mea la vulcani era în drum spre casă și mai aveam de făcut vreo 600 de km până la Timișoara, n-am stat mai mult de două ore acolo, după care mi-am pus adresa pe GPS și am pornit spre casă. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că drumul înapoi mă duce în altă direcție decât cea din care am ajuns aici. Am avut încredere însă în sistemul de navigație si i-am urmat indicațiile. Mirarea mea a fost a fost maximă când, după numai trei, patri kilometri m-am trezit în dreptul unei parcări pe care scria "Bine ați venit!" la...
Cu drona deasupra Vulcanilor Noroiosi
M-am gândit că ar fi interesant să trag o filmare cu drona deasupra Vulcanilor Noroiosi. Asa că imediat ce am înregistrat "aeronava" am pornit spre Buzău. După o noapte dormită la Măgura am pornit dis de dimineață spre Berca. Peisajul m-a lăsat pur și simplu fără suflare. E spectaculos. O zonă superbă. Vă las să urmăriți filmarea și vă promit că în zilele ce urmează o să scriu un articol și despre cum se "promovează" aceste locuri minunate...