Marci internationale plagiate balcanic
Imaginile surprinse în Macedonia îmi aduc aminte de România anilor '90. Și la ei acum, ca și la noi în urmă cu ceva ani, patronii își trag firme cu nume asemănătoare, dacă nu identice cu mărci internaționale renumite. Primul care m-a surprins a fost K-ul pe care noi îl identificăm drept Kaufland. Sigur era vorba tot despre un magazin alimentar însă diferența era ca de la cer la pământ. CANON are și el un plagiator, Canun. Daca vă amintiți de exemplele de la noi gen Sansung, sau Panafonic...
Hervis își încasează clienții și pentru plasele prin care își face de fapt reclamă
Dacă ați fost atenți, în ultimele luni ale acestei toamne, panourile publicitare din Timișoara erau pline cu reclame care te făceau curios să afli locul în care îți vei găsi cele mai ieftine skiuri sau echipamente sportive. Odată cu luna decembrie am aflat că întreaga campanie era destinată reclamizării primul magazin Hervis Sports din Timişoara care a fost inaugurat la Iulius Mall. Într-un ziar local, directorul de vânzări al concernului austriac, Roland Biladt declara: „Odată cu inaugurarea noului magazin din Timişoara ne-am propus să aducem un concept occidental relativ nou pentru piaţa din România, bazat pe un mix de mărci puternice şi o politică de preţ extrem de agresivă". M-am nimerit ieri la Mall și am zis să intru să văd cu ce se laudă Hervis. Stimate domnule Roland Biladt, mixtul de mărci puternice este discutabil iar în ceea ce privește politica de prețuri extrem de agresivă, dacă ați avut în vedere faptul că prețurile practicate de către Hervis vor fi mai mari decât cele din Austria din această perioadă, atunci da, prețurile sunt extrem de agresive! Însă dacă până la urmă politica de prețuri este treaba dumneavoastră, mă voi referi la un aspect care ține de imagine. E vorba despre ambalaj domnule Biladt. E vorba despre banala pungă, de nylon sau hârtie personalizată, pe care orice magazin care se respectă nu o pune în factura sau bonul fiscal al cumpărătorului, ci o oferă gratuit acestuia. Nu am văzut pe nimeni, mai ales dintr-un magazin care se respectă, să întrebe la casă clienții, după ce aceștia au cheltuit câteva milioane în acea locatie, dacă doresc să își achizitioneze și punga cu numele magazinului pentru ca să își pună cumpărăturile în ea . Am văzut în schimb clienți ieșind de la Hervis cu marfă de milioane de lei în brațe. Dacă ar fi să intru în logica dvs. dl. Biladt aș sfătui clienții să nu accepte să vă cumpere punga pentru ca mai apoi să o plimbe prin Mall făcându-vă astfel reclamă pe banii lor....
Commercial Frito-Lay
Lay's recurge la spoturi animate pentru promovarea produselor companiei. Campania realizată de către Goodby, Silverstein & Partners pentru Frito-Lay, este ultima din seria "Făcuţi unul pentru celălalt". Au fost realizate cinci spoturi a căror țintă este aceea de a crește traficul pentru madeforeachother.com, site pe care vizitatorii pot explora un peisaj colorat plin de caractere capricioase, fiecare în căutarea partenerului perfect. ...
Un nou spot Coca Cola, o animație faină
Coca Cola continuă șirul spoturilor ce includ multă, multă animație. De la filmulețul cu insectele, Coca Cola țintește direct spre categoria de vârstă pe care o vizează în principal. Promo-ul începe cu un tânăr adormit la birou, în mod evident epuizat după ore lungi de studiu pentru un examen istorie. Personaje istorice ies din paginile cărţilor situate în jurul lui şi încearcă să îl trezească folosind diverse arme în miniatură. În cele din urmă Leonardo da Vinci şi Benjamin Franklin reuşesc să deschidă o sticlă de Coca-Cola. Zgomotul îl trezeşte pe student care ia o înghititura și o zbughește pe ușă cu doar câteva minute înainte ca examenul să înceapă. Spotul este produs de catre: Epoch Films, Cut + Run si Moving Picture Company....
Reclamă de cacao cu gust discriminator
Am văzut zilele trecute la televizor noua reclamă ROM. După terminarea spotului, în primele secunde am crezut că nu prea am înțeles despre ce era vorba, apoi încetul cu încetul m-am dezmeticit și am trecut de la sentimentul de dispreț la cel de indignare. Chiar suntem proști și lipsiți de demnitate. Adică de acuma ROM, unul dintre puținele branduri care ne-a rămas "de pe vremuri" e mai bun numai pentru că steagul României a fost înlocuit cu cel american? Și de ce a fost înlocuit? Ca să se simtă românii mândri. Mă întreb ce face mult trâmbițatul CNA. Parcă stăteau cu ochii agățați pe micile ecrane în goană după vreun dezacord sau o vorbă deșucheată scăpată înainte de miezul nopții. Domnilor, asta este discriminare pe față! Să fie clar, nu am nimic cu americanii și steagul lor, dar probabil la ei în State o asemenea măgărie, cu un steag chinezesc eventual, nu ar mai fi rulat de mult. Dacă Bucureștiul permite ca asemenea reclame să ruleze poate că nu am înțeles eu bine și e timpul ca în anumite zone ale țării să înlocuim steagul tricolor cu un altul care să ne facă să ne mândrim. Asta ca să nu mai fim tentați să plecăm "oriunde în lume"....
Reclamă ridicolă
7 e cu siguranță mai mare decât doi. Cât adevăr! Pentru asta cei de la Kia, sau, mă rog, cei care le-au realizat spotul au adunat toate geniile din lume pe care le-au pus să gândească pentru a ne convinge. O garanție de 7 ani e cu siguranță mai lungă decât una de 2 ani. Am căutat să atașez video clipul campaniei dar nu e de găsit pe net și nici nu am reușit să îl înregistrez. Păcat. Am găsit însă pe site-ul producătorului de autoturisme o imagine a savanților si a descoperirii remarcabile. Dincolo de ridicolul producției, reclama se poate înscrie cu ușurință în topul celor mai proaste clipuri pe 2010. Și dacă ar fi să continuăm pe un ton glumeț, dacă așa arată geniile pământului atunci să nu ne mai mirăm că merge lumea așa de rău și nici piața auto nu se simte mai bine. ...
Reclamă greșită la pizza
În urmă cu mai ceva vreme telefonul a sunat insistent în secretariatul nostru. Aparatul era setat ca după un număr de apeluri să cupleze automat faxul. Așa s-a și întâmplat. Foaia pe care am primit-o se dorea un material promoțional pentru o pizzerie din Timișoara. O intenție mai mult decât lădabilă în condițiile economice actuale. Din păcate însă, cum se întâmplă în România de cele mai multe ori, intențiile bune, din necunoștință, din lipsă de profesionalism, ajung de cele mai multe ori la gunoi. Așa s-a întâmplat și cu foaia pe care am primit-o noi, nu înainte de a o scana pentru a o putea da exemplu celor care debutează în advertising și de ce nu poate și celor care au format numărul nostru de telefon pentru a ne-o trimite. Exemplul intră la categoria "Așa nu!" Ceea ce vedeți ține de bazele designului. Înainte de a începe să tragi linii, să dai forme, sa folosești fonturi, imaginii sau texturi, înainte de toate, trebuie să știi pe ce urmează să fie printată concepția pe care urmează să o realizezi. Pare ciudat, dar așa este, chiar înainte de a începe trebuie să ai în minte finalul. Cum va arăta. Și dacă o să luați acest sfat în considerare, atunci niciodată pe un material promoțional care urmează să fie distribuit pe fax nu veți folosi poze. Veți evita să faceți această greșeală mai cu seamă atunci când produsul căruia îi faceți reclamă este alimentar. Mâncarea, când o vedeți într-un material tipărit, trebuie să vă trezească interesul dacă e vorba de o rețetă sau pofta în cazul unei...
“Business or pleasure” – slogan propus de MacPixel unei firme timișorene, dar realizat de Carlsberg
Business or Pleasure Cu ani în urmă am propus conducerii unei firme din Timișoara, un slogan pentru campania de promovare a serviciilor oferite. Conceptul pe care intenționam noi să-l promovăm era "business or pleasure". La vremea respectivă însă, ne-am lovit de ceea ce de multe ori se întâmplă într-un companie. Mai cu seamă când ea este foarte mare. O grămadă de împingători de vânt. Toți gata să își dea cu părerea...
De ce nu aș fi ales frunza…| MacPixel Creative Studio
De ce nu as fi ales frunza? De două zile încontinuu toată lumea îi dă cu brandul de țară al României. Pe micile ecrane apar tot felul de experți. Cu toții își spun părerea despre designul frunzei. Sigur, este ușor să îți dai cu părerea despre un logo atunci când acesta este deja realizat. Spun asta din experiență. Am întâlnit foarte mulți oameni care în viața lor nu au tras trei linii dar sunt "buni" la comentat. Nu am să comentez deci originalitatea logo-ului ales de Ministerul Turismul pentru brandul de țară, chiar dacă asemănările cu frunza folosită de alte companii internaționale frizează bunul simț. Nu pun nici problema copyright-ului. Deși mă găndesc...