Superproducție realizată în 48 de ore
O superproducție realizată în 48 de ore. Scriam despre genul de materiale filmate în special cu noul Canon EOS C100. Majoritatea teste și nunți. Ei bine, iată că se poate face și film și încă unul de calitate. Câștigător a zece titluri, inclusiv "Best film" al competiției "48 hours film", în Cape Town. Este vorba despre filmul "Five Minutes Till Noon", realizat de John DeVries. O superproducție realizată în 48 de ore la care însă au lucrat o armată de oameni. Altfel nici nu ar fi fost posibil să realizeze materialul în doar două zile. Spre exemplu, corecțiile de culoare și montajul au fost făcute din mers, pe măsură ce se filma. Ceea ce a ieșit însă, atât ca și scenariu, cadre, coloană sonoră...
Cel mai sângeros episod USB, tăiatul porcului…
Cel mai sângeros episod USB, tăiatul porcului! Iată-ne ajunși la ultimul act din acest sezon al Unității Speciale de Bucate. Un montaj din care am încercat pe cât posibil să tăiem scenele care vă pot afecta emoțional, dar totuși să păstrăm firul acțiunii numite "tăiatul porcului". Totul s-a consumat sâmbăta trecută, pe 14 decembrie, în Ungaria, la Oroshaza. Am filmat de la răsăritul soarelui, până spre miezul nopții. Am prins tot. De la asomat, până la aranjarea produselor în șpais. Pe românește, cămară! :). Am avut o săptămână pentru montaj iar ceea ce a ieșit a fost prezentat aseară, 22 decembrie, în premieră, pe tv. Cel mai sângeros episod USB :) este acum și online și dacă vă face plăcere îl puteți urmări pe youtube. Sau dacă doriți puteți accesa linkul de pe pagina noastră. ...
Ultima reluare pe tv
Ultima reluare pe tv a episodului 48 din Unitatea Specială de Bucate e diseară la Nova. A fost o săptămână nebună. Ultima pe anul ăsta. De azi suntem în vacanță până pe șase ianuarie. Deci voi avea timp să văd ce mi-a scăpat, ce nu am scris pe blog . În măsura în care mai e actual să completez. Primul lucru pe care l-am observat este că am uitat să pun linkul penultimului episod din sezonul IV al Unității Speciale de Bucate. O emisiune filmată pe un frig de crăpau pietrele, dar într-un decor deosebit. Am filmat la Castelul de la Moșnița, pentru cei care nu știu, o locație aflată în imediata apropiere a Timișorii. Este o clădire în stilul castelelor bavareze. Aici în afară de cazare, și restaurant, clienții mai pot gusta una dintre primele beri artizanale produse dupa '90 în România. Am filmat de data asta cu doi bucătari cu diplomă! Meseriași, care pe lângă o rață pe varză călită ne-au prezentat și varianta moleculară a preparatului. Pe aia, poate dacă eram în spațiu, aș fi apreciat-o, dar așa, prefer. copanul din oală. 😁 Apropo, pentru cei care doresc să vadă emisiunea și pe tv, azi e ultima reluare, de la ora 19.00, pe Tele Europa Nova. Vizionare plăcută....
Imagini spectaculoase în USB
Imagini spectaculoase in USB. Weekendul ăsta am pornit pe urmele rasei Mangalița. O specie de porc care, în ciuda legendelor, nu a fost creată la noi, a fost doar crescută intensiv pe teritoriul României. La noi s-a adaptat cel mai bine. Spun s-a adaptat deoarece, după revoluție și Mangalița a luat drumul Europei. Noi am găsit-o în Ungaria, la Oroshaza. Aici prietenii noștri maghiari ne-au invitat să filmăm o emisiune deosebită despre tăiatul porcului. Am plecat de vineri după amiaza din Timișoara. Am ajuns cu noaptea-n cap în Ungaria. După un somn scurt de numai trei ore, sâmbătă dimineața, la cinci, am început acțiunea. A fost o zi mai mult decât plină, după mai bine de 12 ore de lucru, am putut considera misiunea îndeplinitâ. Am filmat împreună cu. o echipă de măcelari a căror medie de vărstă e peste 70. de ani. Când o să îi vedeți cum s-au mișcat, n-o. să vă vină să credeți. În ciuda rugăminților de a mai rămâne o noapte, ne-am întors acasă, curioși să vizionăm filmările. Avem imagini spectaculoase în USB și abia așteptăm să ne apucăm de montaj. Deci stați pe recepție, duminica ce vine, pe micul ecran venim cu imagini spectaculoase, în ultimul episod din sezonul IV al Unității Speciale de Bucate, "Tăiatul porcului". ...
O nouă producție video
O nouă producție video! Aseară a avut loc premiera penultimului episod din sezonul IV al producției noastre pentru tv, Unitatea Specială de Bucate. Filmările au. fost realizate în bucătăria amenajată de către Primaria Ghiroda. Atunci când noi am aflat rețeta pe care urmează să o pregătim, trebuie să vă spun că am început să salivă. Un gulaș din carne de mistreț cu topping de mere și ciocolată. Da, ați citit bine, topping de mere și ciocolată. A constituit o supriză și pentru noi. Gulaș am mai mâncat. Și unul foarte bun pe case l-am gătit la Naidăș undeva în primele episoade ale acestei emisiuni. De data asta însă, bucătarul nostru era unul dintre campionii României la categoria gulyaș. Omul i-a bătut pe maghiari la ei acasă, gătind rețeta lor tradițională. Deci așteptările clar au fost foarte mari. Scenele vă prezintă în detaliu realizarea gulașului din carne de mistreț, cu mere și topping de ciocolată. La sfârșitul celor aproape treizeci de minute de film veți putea pregăti fără nici o problemă rețeta. După vizionare așteptăm să ne spuneți dacă preparatul s-a ridicat și la nivelul așteptărilor voastre. Sigur, puteți doar din punct de vedere vizual. Gusutl l-am experimentat noi. Delicios. Vă dorim vizionare plăcută și sperăm să vă încumetați să și gătiți rețeta asta, poftă bună!...
Super episod marca USB
Un super episod marca USB! Poate cel mai bun episod al nostru de până acum din producția video Unitatea Specială de Bucate a avut premiera aseară pe tv. O emisiune în care vedetă, pe lângă bucătar, a fost dovleacul preparat în mai multe moduri. Ne-am lăsat învăluiți de pasiunea pe care Adrian Orza o are pentru arta culinară. Plăcerea lui pentru bucătărit respiră nu doar prin modul în care se comportă în bucătărie, ci și prin felul în care și-a amenajat spațiul pentru gătit. Este o emisiune în care majoritatea veți descoperi un nou Adrian Orza, așa cum nu v-ați fi imaginat. Ce pot să vă spun este că pentru mine personal a fost prima oară când am gustat un preparat la care nu m-aș fi gândit. A fost pentru prima dată când am încercat dulceața de ardei iuți. Trebuie să recunosc că deși nu mă dau în vânt după ingredientele picante, dulceața asta chiar mi-a plăcut. Adi ne-a mărturisit că este preparată dintr-un soi de ardei iute pe care el l-a aclimatizat în grădina lui bio. Un soi de Jalapeno care era cultivat în mod tradițional în Mexic. Este un soi de ardei bogat în vitamine, minerale și antioxidanți. Capsaicina (componenta activă a ardeiului iute) din jalapeno are efecte terapeutice și poate ajuta la pierderea în greutate. Vă lăsăm plăcerea să vizionați cele aproape treizeci de minute din acest super episod marca USB și vă așteptăm impresiile, dacă doriți să ne scrieți. ...
Teaser la o superproductie video
Vă propun un teaser la o superproductie video! Duminică, de la ora 20.00, urmează un super episod Unitatea Specială de Bucate. Iată un scurt teaser la o superproductie video. Vă recomand să nu pierdeți acest episod. Veți vedea cum se prepară o supă cremă de dovleac, brioșe dim doveac, dovleac plăcintar cu miere de albine, scorțișoară, alune de pădure și nuci. Am mai pregătit și crutoane cu cașcaval, ciuperci și antricot de vită la grătar, sos de mustar și o extraordinară dulceață din ardei iuți...
Design catalog MacPixel
Ajunge cu vorba potrivit căreia pantofarul nu are pantofi, iar croitorul haine...
Un generic de poveste!
Astăzi despre un generic de poveste. Sigur, mulți dintre noi poate, atunci când vizionăm un film de cele mai multe ori trecem peste partea de generic, fără a-i acorda mare importanță. Poate, din întâmplare, la final, remarcăm numele mai multor companii. Fără însă a ne da seama care anume a fost rolul lor în producția video. Ei bine, dacă un film se toarnă pe parcursul mai multor luni sau chiar ani, și cele câteva zeci de secunde de la începutul peliculei sunt realizate tot într-un timp asemănător. Depinde sigur de complexitate. Azi m-am gândit să vă prezint un generic de poveste pentru care s-a lucrat la fel ca pentru un film. Dacă unele firme ar fi ales să-l realizeze folosind softuri complicate de animație, Ashley Govers, Jurjen Versteeg și Wouter Keijzer l-au gândit, construit, filmat și editat în amănunt. Genericul Offf este în sine o poveste. Merită să-l urmăriți....
Whisky cu albine
Cei de la Dewar's au găsit o modalitate inedită de a-și promova noul sortiment de whisky cu albine. O idee de branding foarte faină. Cu ajutorul printului 3D aceștia au creat un fagure. Au băgat apoi fagurele în interiorul unei sticle de băutură și au pus la lucru peste 80.000 de albine. Imaginile sunt spectaculoase. Merită să urmăriți atât clipul pe care îl găsiți pe net, cât și documentarul al cărui link îl aveți în postare. Cei de la Dewar, un brand cu o vechime din 1846, au așteptat cu răbdare munca întregului roi pentru a recolta principalul ingredient al noului produs....