Am intrat în săptămâna inaugurărilor
Am intrat în săptămâna inaugurărilor. După magazinul din Kaufland azi am dat o fugă la Ciacova pentru a vedea cum a ieșit grafica pe care am realizat-o pentru noul punct de vânzare al Brutăriei Goran. Am tras și câteva poze, măcar pentru portofoliu. Una o punem și aici, pentru critici. :) Și dacă tot am zis că e săptămâna inaugurărilor, vă spun că mâine mai livrăm decorațiunile pentru un alt spațiu comercial, dar despre asta, în următoare postare....
Design catalog MacPixel
Ajunge cu vorba potrivit căreia pantofarul nu are pantofi, iar croitorul haine...
The Hobbit 2
Pentru pasionații seriilor "Stăpânul inelelor", "The Hobbit"...
Just Sydney – timelapse
Când am vâzut filmul ăsta m-am gândit că poate de aici și-a tras primarul nostru ideea cu artezienele pe Bega. Mă găndesc însă că la atâtea lumini, la noi sigur ar cădea rețeaua. :) ...
Uncle Drew – cel mai nou spot viral marca Pepsi
Pepsi reia seria spoturilor virale avându-l în rol principal pe Kyrie Irving. De curând a fost lansat "Uncle Drew". De data aceasta scenariul s-a desfășurat într-un parc din Los Angeles. La fel ca și în primul clip, abilitățile sportive nu au fost dezvăluite decât după ce autorii farsei s-au convins că asistența inocentă este profund implicată în partida de baschet. Totul a fost filmat și transformat într-un spot viral de succes. ...
Și să mai spună cineva că doar bărbații au gânduri obscene :)))
Iată tratată într-un mod creativ problema unei scurgeri înfundate. Reclama Liquid Plumr la produsul pentru desfundat chiuveta. La ce idei poate da naștere Double Impact Liquid Plumr...
Reclamă la hârtie igienică
O super reclamă la hârtie igienică. Categoric viralul câștigă tot mai mult teren. Și companiile sunt în căutare asiduă de oameni și idei care să le poată propulsa brandul. Scenarii nu foarte complicate dar care, filmate bine și bazate și pe umor să fie mai apoi distribuite de publicul larg. Ăsta e secretul viralului. Să faci tu un filmuleț fain și să îi lași apoi pe privitori să se ocupe de distribuție, gratuit! Iată aici unul dintre cele mai vizualizate clipuri publicitare realizate anul acesta. Spotul este realizat de către Leo Burnett, Paris, pentru "Le Trefle" . O companie care evident se ocupă de hârtie...
Penguins 3D Trailer
Penguins 3D, un super film, realizat de David Attenborough. O producție în care s-a folosit tehnologie 3D la temperaturi care au dat multă bătaie de cap realizatorilor. FIlmările subacvatice au pus la grea încercare operatorii al cărui tremurat de frig a fost cu greu compensat de rig-uri. ...
“Rhythm of Life” – sau noua gama de obiective Cine de la Canon
Canon a ținut să își arate întreaga gamă de obiective pentru cinematografie, prin intermediul unei scurt metraj "Rhythm of Life," Dacă pentru film s-au folosit camere Canon C500, pentru partea de Behind the scene s-a lucrat cu C300. Pentru cei interesați de noua gamă de camere Canon Cinema EOS, explicațiile privind diferențele dintre obiectivele zoom si prime, schimbările de culoare...
A Love Story
Un scurt metraj al lui Michael Millichamp, inspirat parcă după "Last 3 minutes" al lui Shane Hurlbut. Un film în căutare de bani pentru a putea fi terminat. Dacă vă place, puteți contribui. ...