Un weekend la filmat
Un weekend la filmat. Sâmbăta și duminica trecută am fost rugați să documentăm unul dintre primele evenimente aflate în programul Timișoara Capitală Culturală 2023. Este vorba despre ARTE și ARTEFACTE: Sustenabilitate, Cooperare, Comunitate. O expoziție colectivă de artă susținută de artiști români și internaționali, organizată de către Ecoop Fabric. Evenimentul organizat în spațiul din Piața Traian a fost completat cu două ateliere pentru copii. Un curs de lumină și culoare și altul de făcut săpun. În fiecare seară apoi, au avut loc conferințe pe teme de interes socio-cultural. Pentru organizatori au fost două zile intense, cu foarte multă lume interesată, mulți copii prezenți și bucuroși pentru tot ceea ce au văzut și învățat. Pentru noi s-au adunat peste 40 de GB de cadre filmate pe care le-am montat într-o producție video de șase minute și vreo cincisprezece secunde. Un weekend la filmat care a trecut ca vântul. Date fiind condițiile de spațiu și lumină, dar și aglomerația, am încercat să ne descurcăm cu cât mai puține. Am folosit un Canon R5, un GoPro 11, o sursă mică de lumină și un monopod. Atât. Am avut noroc și cu vremea, că au fost două zile mult mai frumoase și mai luminoase, decât ceea ce avem acum afară. Articolul ăsta îl ilustrăm deocamdată cu o fotografie, dar în scurt timp o să postez și producția video. ...
Filmari de anul nou | MacPixel Creative Agency
Filmari de anul nou, curcan la proțap. La fel ca și în anii precedenți, mi-am petrecut trecerea dintre ani cu camera în mână. Prins cu un purceluș la proțap. Am și uitat să îmi fac planuri pentru 2018. Eram mai preocupat de claritatea imaginii, de unghiuri...