Inregistrare drona sau cum mi-am luat aeronava
Așa cum am scris, am fost la sfârșitul acestei săptămâni la București pentru a înregistra drona. După un drum de 7 ore cu mașina am oprit lângă clădirea Autorității Aeronautice Române. Am dat să intru pe intrarea principală când un ciocânit autoritar în geam m-a făcut să înțeleg că ușa aceea nu e de nasul meu. În lateral o ușă în dreptul gheretei în care stau vigilenții portarii are lipit pe geam un anunț scris cu carioca. VIZITATORI. "- Pe cine căutați?" Am venit să-mi înregistrez drona, am răspuns. Am spus cuminte numele firmei și am fost poftit să iau loc în hol, unde urma să aștept un inspector. După vreo 20 de minute a venit o doamnă cu o seringă, două abțibilde și câteva foi. Nici n-am apucat să scot bine drona din cutie că m-am și trezit cu un abțibild pe ea. Asta a fost tot, am întrebat? Nu, acuma vine cip-ul. E în seringă într-un lipici siliconic. Scoateți bateria! Am scos bateria și doamna mi-a "injectat" rapid aparatul. Semnați aici și așteptați zece minute până se usucă lipiciul. Gata. Atât? Da. Și de acuma pot să o folosesc, pot să zbor cu ea? Eheeee...