Culoarea anului 2022
Culoarea anului 2022, anunțată de către Pantone, este Pantone No. 17-3938, numită și Very Peri. După cum sugerează și numele, Veri Peri este o nuanță bogată de brebenoc. V-am băgat în ceață? Ce este brebenocul? Un soi de saschiu. :)) Hai că nu vă mai chinui. Conform dex-ului, "este vorba despre o plantă ierboasă, perenă, cățărătoare, cu flori albastre sau violete; saschiu (Vinca minor). „Trăiește în pădure, la răcoare; se pune între pietrele fântânii. Se fac cununi la mireasă” (Calendar, 1980: 65); „Fântână cu bărbânoc, / Mi-o făcut codru soroc” (idem: 70). Bărbânoc, fânațe în Băiuț și Strâmbu-Băiuț. – Din ucr. bervinok (DLRM, DEX); de la prototipul sl. *barvinokŭ, cf. ucr., rus. barvinok (DER). „Nu agreăm etimologia propusă de DM și reluată de DEX (ucr. bervinok). Credem că este un diminutiv de la breabăn, o altă denumire a plantei în discuție. De altfel, Dicționarul etimologic al limbii ucrainene (1982) înregistrează termenul barvinok pentru o altă plantă (Vinca Minor)” (Vișovan, 2008: 20). Ipoteza e confirmată indirect de Borza (1968: 180), când menționează brebeni, brebenoc ca alte denumiri pentru bărbânoc. Dacă-mi aduc bine aminte am și pozat anul trecut breabăn, undeva prin pădurile din jurul Nădragului, dar nu mai stau să caut poza acum că ar însemna să nu mai ajung să postez azi. :) Ne-om regăsi linia de plutire în 2022? După clasicul albastru al lui 2020, Pantone 19-4052, pe care l-am folosit și noi pentru Cupio în designul ojei semipermanente 2020, 2021 a venit pentru prima oară cu două culori. Așa cum a fost tot anul, oscilant între galben și gri. Acuma dacă ne uităm la culoarea anului 2022, Very Peri, ar trebui să devenim și "Very Happy". Nu de alta dar cu toții am luat-o puțin razna, suntem sătui și obosiți de pesimismul de care am avut parte în ultimii doi ani. Or fi simțind ceva ăștia de la Pantone legat de ce ne rezervă 2022? Păi în primul rând după culoare, pare optimist, iar în al doilea rând, brebenocul este și un medicament natural pentru bolile cerebrale. Ne-om regăsi linia de plutire în 2022? Bine-ar fi....
Spot de promovare Zilele filmului indian
Zilele filmului indian Spot de promovare...