Hervis își încasează clienții și pentru plasele prin care își face de fapt reclamă
Dacă ați fost atenți, în ultimele luni ale acestei toamne, panourile publicitare din Timișoara erau pline cu reclame care te făceau curios să afli locul în care îți vei găsi cele mai ieftine skiuri sau echipamente sportive. Odată cu luna decembrie am aflat că întreaga campanie era destinată reclamizării primul magazin Hervis Sports din Timişoara care a fost inaugurat la Iulius Mall. Într-un ziar local, directorul de vânzări al concernului austriac, Roland Biladt declara: „Odată cu inaugurarea noului magazin din Timişoara ne-am propus să aducem un concept occidental relativ nou pentru piaţa din România, bazat pe un mix de mărci puternice şi o politică de preţ extrem de agresivă”.
M-am nimerit ieri la Mall și am zis să intru să văd cu ce se laudă Hervis. Stimate domnule Roland Biladt, mixtul de mărci puternice este discutabil iar în ceea ce privește politica de prețuri extrem de agresivă, dacă ați avut în vedere faptul că prețurile practicate de către Hervis vor fi mai mari decât cele din Austria din această perioadă, atunci da, prețurile sunt extrem de agresive! Însă dacă până la urmă politica de prețuri este treaba dumneavoastră, mă voi referi la un aspect care ține de imagine. E vorba despre ambalaj domnule Biladt. E vorba despre banala pungă, de nylon sau hârtie personalizată, pe care orice magazin care se respectă nu o pune în factura sau bonul fiscal al cumpărătorului, ci o oferă gratuit acestuia. Nu am văzut pe nimeni, mai ales dintr-un magazin care se respectă, să întrebe la casă clienții, după ce aceștia au cheltuit câteva milioane în acea locatie, dacă doresc să își achizitioneze și punga cu numele magazinului pentru ca să își pună cumpărăturile în ea . Am văzut în schimb clienți ieșind de la Hervis cu marfă de milioane de lei în brațe.
Dacă ar fi să intru în logica dvs. dl. Biladt aș sfătui clienții să nu accepte să vă cumpere punga pentru ca mai apoi să o plimbe prin Mall făcându-vă astfel reclamă pe banii lor.
Ovi uan
12 decembrie 2010 at 2:33Primo.”skiuri, s-au echipamente” – ah c`mon, ori e despre imagine ori nu e. Plus cateva virgule care au plecat spre locuri unde nu-si aveau rostul. Nu sunt grammar freak si inteleg unele typos dar in cazul asta e mai mult de atat. A nu se lua in nume de rau. A se sterge dupa citire.
Secondo. Hervis astia au o campanie foarte agresiva pe un ziar online local de au inceput sa le comenteze negativ cititorii. O fi si asta o metoda de marketing – sa te injure unii ca sa afle altii ca existi. Rezultatele ma indoiesc sa reflecte „creativitatea”.
Terzo. Nu cred ca au dat banii de pungi pe bannere pe net. Mai degraba e o strategie prin care arata ca ei sunt ECO (pronuntat e-co, ca asa e trendy) si te indeamna sa vii cu punga textila proprie, in loc sa-ti dea gratis una pe care o folosesti o singura data. Si normal ca-ti cer bani pe punga lor: odata pentru ca si alte magazine cer – de ex.Tara Cumparaturilor si apoi pentru ca e normal sa le dai bani ca sa le plimbi marca prin mall – nu oricine are punga „din aia” asa ca ciuda dusmanilor face toti banii pe care i-ai da pe obiect.
Cat despre „superioritatea” celor care aduc „concepte noi” pe piata romaneasca, de parca .ro n-ar fi pe harta si n-ar fi vazut deja acele concepte si despre diferenta dintre „agresivitatea” in tara de origine si „agresivitatea” in .ro, o zicere romaneasca: „la pomul laudat sa nu te duci cu sacul”. Mai ales daca s-a laudat singur.
MacPixel
12 decembrie 2010 at 8:52Ovi, nu ștergem, corectăm și ne cerem scuze pentru greșeli. Am putea să găsim și scuze, dar nu e cazul. Sper să nu ne bănuiești că suntem angajații Hervis și facem reclamă mascată. În ceea ce privește faptul că ar avea o strategie pronunțat ECO, nu prea cred. Dacă ar fi așa atunci ar comercializa pungi din hârtie sau material textil, nu ți-ar vinde numai pungi din nylon.
Adriano
12 decembrie 2010 at 9:48Eu stiu ca din 01.01.09 operatorii economici sunt obligati sa plateasca si sa treaca pe bonul fiscal ECO taxa – 0,2 lei. Adevarat ca e infim pt. cineva care lasa la casa cateva milioane si ca probabil ei o incaseaza cu mai mult de 0,2 lei, dar ar parea cam aiurea sa afiseze o valoare pe bon si ei sa iti ceara mai putin pentru ca plasa e din partea casei. Cat despre plasele din hartie, nu prea au nicio justificare sa le incaseze. Dar privit din alta prisma, e un pret prea mic pentru fala de-a te plimba prin mall cu plase „jmechere”. 🙂 Plus ca intr-o tara civilizata Borbely ar trebui sa spuna unde se duc banii colectati astfel de MMP..
MacPixel
12 decembrie 2010 at 10:03Adrian, poate nu am fost înțeles bine. Pe mine până la urmă prea puțin mă interesează dacă ei trec sau nu ceva pe bon. Ceea ce m-a intrigat este faptul că am văzut când sunt întrebați clienții la casă dacă doresc plasă. Dacă răspunsul este nu, după ce li se scot tagurile de pe haine, li se pun cumpărăturile în brațe și li se spune la revedere. Mi se pare cel puțin nepăsare, dacă nu lipsă de respect, față de clientul tău să îl lași să plece din magazin atârnând etichetele după el…
Irina
12 decembrie 2010 at 16:33Și la Cărturești te întreabă dacă vrei pungă (sau cel puțin așa era acu ceva vreme, n-am mai cumpărat nimic de la ei de mult). Mi se pare absolut normal să întrebe dacă vreau pungă. Mă enervează când eu nu vreau pungă și mi se bagă pe gât, deși le zic clar că NU vreau. Că acea pungă costă bani deși dvs. vă plimbați cu ea prin mall făcându-le reclamă… Vă întreb: vă deranjează la fel de mult să dați bani pe o husă pentru i-pod pe care e trecută marca Apple? Are aceeași funcție.
Iar dacă e să extindem, ar trebui să ne deranjeze că orice brand își trece logo-ul pe produsul pe care îl cumpărăm, pentru că îi facem reclamă purtându-l în public.
Plus că dacă oamenii ăia aveau și opțiunea să zică „da, vreau pungă” și nu mai duceau produsele în mână. Și-au asumat efectele alegerii.
O seară faină vă doresc!
MacPixel
12 decembrie 2010 at 17:17Dacă primesc o pungă de la Cărturești și mă plimb cu ea prin Mall făcând reclamă unei librării chiar nu mă deranjează deloc. În ceea ce privește husa pentru Ipod, aceasta nu ține loc de ambalaj, ci are rol de protecție. Parcă ai Ipod, nu? Comparația între husă și punga pentru produsele magazinului sportiv mi se pare puțin exagerată. Nu mă văd și nu te văd purtând pantaloni cu husă peste.
O seară faină și ție.
Irina
15 decembrie 2010 at 18:51Poate că vreți să vă protejați pantalonii tocmai cumpărați de ploaia de afară sau mizeria de pe jos până ajungeți din mall la mașină.
Firește că am dat exemplul cu ipodul exagerând intenționat.
P.S. : La Kaufland, la Profi, la Real și alte supermarketuri vă iau bani pentru pungile inscripționate cu logo-ul lor.
Mircea
5 februarie 2011 at 13:43Nu ma deranjeaza ca platesc in magazin o punga de care am nevoie, dar ea trebuie sa fie alba, fara inscriptii, daca tot dau bani pe ea. Atata timp cat este inscriptionata si totusi trebuie sa o cumpar prefer sa o intoarc pe dos si atunci stiu ca nu sant folosit sa le fac lor reclama pe bani mei.
Salutari!!!
MacPixel
7 februarie 2011 at 8:48Așa am gândit și eu, dar sunt și opinii contra. Mi s-a spus că Hervis vrea să se încadreze în trendul ECO. Sigur, îi felicit pentru asta, dar atunci cred că ar trebui să nu ofere deloc pungi de nylon, nici măcar contra cost.
domnica
18 martie 2011 at 9:02intervin la prea mult timp dupa stingerea topic-ului insa… permiteti-mi urmatoarele: exemplul Hervis nu este unul singular. am putea insira un numar mare de retaileri si numai , insa ar fi in zadar.
subiectul de mai sus imi pare directionat Anti-Hervis si cred ca, comentariile sunt de prisos in situatii similare.
foarte multe practici comerciale sunt de blamat, incepand cu „tratamentul de la casa” si pana la folosirea efectiva a unui produs / serviciu etc.
in acest sens, care era sensul acestui post?
MacPixel
18 martie 2011 at 9:13Domnica, sensul acestui post este tocmai acela de a incerca sa atragem atentia si daca sa poate sa corectam „practicile comerciale care sunt de blamat”. Cu asta cred ca esti de acord, nu?