Despre reprezentarea Apple in Romania
De multe ori, cu diferite persoane, am avut discuții legate de cine ce preferă. Mac sau Windows. După cum știți, de la începuturi, adică de peste 25 de ani noi lucrăm exclusiv cu Apple. Așa am început, pe atunci și softurile nu erau cloud cu subscribție ci dedicate. Am trecut prin toate tipurile de Photoshop, de la 5 încoace, am început cu Freehand, fac pariu că mulți dintre voi veți căuta pe net să vedeți despre ce progam e vorba, am continuat cu InDesign… Illustrator…. Mă rog… ideea e că avem câta vechime, am adunat ceva echipamente și cred că am putea să ne dăm cu părerea despre evoluția Apple, cel puțin în România.
N-am să fac apologia produselor, îmi este foarte clar că pentru utilizatorii de Windows, MacOs-ul este un sistem complicat, imposibil, greu de utilizat… Dintre cei care utilizează Apple foarte puțini s-ar întoarce la Windows. Aici, lucrurile sunt clare. Deci, nu mă leg de produse, deși trebuie să constat că în ultimii cel puțin zece ani, marca a lăsat oarecum în urmă categoria de clienți care a ținut-o pe piață în perioade dificile pentru brand. Azi Apple este mai mult un produs de consum. Și asta se reflectă și în atitudinea personalului.
Am ocazia în aceste zile să experimenz din plin relația client – Apple.
În aprilie, prin sistemul Grenke, am luat un nou iMac 27″, customizat pentru nevoile noastre. Cu un hard SSD, cu mai multă memorie video și Ram… Zilele trecute am constatat că a rămas fără sunet. Am verificat toate update-urile de soft, am resetat tot ce se putea reseta din terminal… Nimic. Normal am luat legătura cu vânzătorul. iStyle Cluj. Am fost îndrumat spre magazinul din Timișoara. M-am dus și bine că nu am cărat și calculatorul după mine că o făceam degeaba. iStyle Timișoara nu oferă service pentru calculatoare. Bun am întrebat, care e procedura? Noi nu am luat calculatorul pentru a juca Solitaire. Îl folosim în producție…- Îl trimiteți la iStyle Pro la București? – Nu lucrăm cu iStyle București, a venit răspunsul… lucrăm cu Noumax… și dacă îl trimitem noi o să dureze cel puțin 15 zile…
Hmmm, ok, m-am întors la firmă. Am apelat iar Grenke, ei au luat legătura cu magazinul din Cluj și m-a sunat un domn de acolo… Pentru că în Timișoara există o firmă care face service Apple, Wox, cei de la Cluj mi-au spus că ar putea fi o soluție mai rapidă de reparare. Zis și făcut. Ieri la Wox au constatat că e dusă placa de bază… S-a comandat alta, urmează să fie înlocuită.
Disciplinat, după acest răspuns obținut, contractual, am zis să anunț Grenke și iStyle Cluj să știe despre ce e vorba. La Grenke a fost simplu, oameni faini, orientați spre clienți și rezolvarea problemelor acestora. La iStyle… robotul… redirecționarea către un call service din afara țării, de unde o doamnă cu accent „extern” îți explică că nu are cum să te ajute. Nu îți poate face legătura cu nici un magazin, cu nici un număr de România. Asta deși tu ai apelat numărul găsit pe site-ul iStyle pentru magazinul din Cluj. Nu mai exista numere de telefon în magazine… Au fost unificate întrunul singur care apelează aceea centrală externă. – Ce să fac? – Scrieți un mail pe office@istyle.ro cu problema dvs. Are rost să vă spun că am făcut-o și până acum nu am primit nici un răspuns?…
Acum suntem cu Mac-ul la Wox, știm că avem garanție internațională la produs, dar așteptăm cu interes să vedem cine plătește. Ne-am lămurit pe deplin cu serviciile iStyle în România și avem și un gust amar legat de reprezentarea Apple aici. Să sperăm că le repară Wox onoarea. Deci voi reveni.