Despre brandingul de țară…
Inițial am vrut să pun pur și simplu poza casei memoriale a lui Ion Creangă pe facebook. Apoi mi-am adus aminte de discuțiile purtate cu prilejul vizitei la Humulești și mi-am zis că ar fi potrivit să scriu și câteva cuvinte. Poate citește cine trebuie.
Trebuie sâ vă spun că înainte de periplul meu prin zona Piatra Neamț am avut ocazia să văd la știri un reportaj despre o localitate de lângă Cluj care trăiește 100% din turism. Toată comunitatea locală de-acolo a fost de-acord să învie modul de trai din urmă cu 150 de ani, iar satul lor s-a umplut de turiști din toată lumea, casele s-au transformat în pensiunii, laptele de vacă proaspăt muls și brânza sunt la mare preț… Portul tradițional și produsele meșterilor artizani fac furori…
Mă întorc la Humulești… Un loc sfânt cel puțin pentru istoria literaturii române. Casa memorială „Ion Creangă” un loc de pe urma căruia o întreagă comunitate ar putea trăi mai mult decât decent.
Înainte de a intra în localitate mintea mea compunea deja imagini cu amintiri din copilarie… Îmi imaginam toate scenele pe care le-a descris Creangă… Așteptarea era din ce în ce mai mare… Urma să vedem acel loc mirific, Ozana cea frumos curgătoare… Pfff…
Cand prima rabă cu nisip a trecut pe lăngă mine, făcând să tremure pământul totul s-a rupt. Eram în dreptul casei marelui scriitor. Brusc m-am trezit la realitate. În stânga mea un birt în a cărui parcare turiștii își lasă mașina. Apoi un părculeț în care sunt înghesuite personajele din povești… Un loc destul de prăfuit cu animale împăiate și obiecte vechi puse alandala.
În sfărșit, după gard, o altă lume. Casa lui Creangă! Bojdeuca e singura care păstrează farmecul vremurilor de demult. În rest, din păcate, Humuleștiul de azi nu mai are nimic de a face cu Ion Creangă… Mă întorc cu gândul la clujenii care și-au transformat satul într-un paradis turistic, practic din nimic și mă gândesc la Ion Creangă. Recunosc, ca la un brand! Cât de bine ar putea trăi moldovenii aceia de pe urma moștenirii scriitorului, daca birtul cu vitrine de termopan l-ar transforma într-un han de odinioară, dacă la casa memorială ai putea ajunge doar cu căruța, iar de pe ulițe ți-ar zâmbi localnici îmbrăcați în port popular, fiecare casa ar putea avea odăi pentru cazare, iar meșterii populari ar putea crea și trăi de pe urma obiectelor care se regăsesc în poveștile lui Creangă… Toată localitatea ar putea fi un parc prin care să treci dintr-o istorie-n alta… Un loc de poveste…
Știu, vreau prea mult. Ar fi nevoie de efort colectiv pentru ca lucrul ăsta să se întâmple. Pentru locuitorii din Humulești e însă mai simplu să își vadă fiecare de treabă, eventual la o țuică și să se plângă de cât de mizerabilă le este viața… Asta în timp ce la București cheltuim o grămadă de bani pe clipuri dedicate brandingului de țară…
