Design de etichete pentru vinuri
Zilele astea ne ocupăm de design de etichete pentru vinuri. După ce am rezolvat problema expediției, prin realizarea cutiei personalizate din carton, am trecut la designul etichetei produsului propriu zis.
Am reușit să ajungem cu designul în faza finală și anume aceea de a fi prezentată clientului. Pentru că nu vorbim despre un singur vin, ci de mai multe feluri, am gândit proiectul în dezvoltare. Prin urmare, ceea ce vedeți în această poză sunt… variațiuni pe aceeași temă. Aproximativ.
Prima probă
Am dat la listat două coli de probă, cu propunerile noastre. Ne-am pus pe decupat și am rugat clientul să ne aducă mai multe sticle din aceeași categorie de vin.
Ce a urmat, e simplu, ne-am pus pe lipit etichete pe sticlele de vin, le-am aliniat frumos și am invitat beneficiarul la o vizionare.
Sigur, din păcate, posibilitățile tehnice din România, mai ales în ceea ce privește probele pentru tipar, sunt foarte limitate. Nu prea ai posibilitatea să scoți, așa cum am văzut în Germania, o singură coală, tipărită exact cu cernelurile pantone pe care le dorești. Inclusiv cele metalizate. Așa ceva, din câte știu, nu există încă la noi. Prin urmare la noi, sau în România, funcționează listarea pe o imprimantă de cea mai bună calitate, cu o simulare de cod pantone cât mai apropiată de produsul finit. Apoi trebuie să ai pregătite un catalog cu mostrele din hârtie pe care urmează să le folosești și, e de dorit, exemple de etichete finite. Asta mai cu seamă pentru a îl ajuta pe client să își dea seama cum vor arăta cernelurile metalizate sau embosarea. Noi le-am avut pregătite pe toate. 🙂
Am ales foarte rapid
Cum le aveam pe toate pregătite, am reușit să alegem foarte rapid varianta pe care vom merge. Am mai stabilit doar unele mici ajustări. O completare, două, la text, pentru că trebuie să includă toate cerințele din punct de vedere legal. Atât. În rest avem deja varianta finală de design de etichete pentru vinuri.
Imaginea cu produsul finit promit să o postez imediat ce avem listarea primelor coli pentru bunul de tipar. Sper să nu mai dureze mult. 🙂