Demascarea unui furt ordinar de identitate vizuală
După postarea de ieri am primit o grămadă de solicitări să facem public numele firmei pe care o acuzam. Ne-am spus că nu e corect să procedăm la acest lucru fără ca mai întâi să trimitem un mail de sesizare societății respective prin care să îi anunțam că în data de 20 octombrie o echipă a MacPixel s-a deplasat la Arcade Super Sandwich din Lugoj de unde a ridicat meniuri semnate de către Smart Media.
În mesaj precizam faptul că meniurile reprezintă ca și concept o copie a celor realizate de către MacPixel pentru marca înregistrată Lucas Super Sandwich, iar fotografiile care apar pe vitrină dar și pe meniuri, chiar și în sigla Arcade sunt poze realizate de către MacPixel si utilizate de către Smart Media cu încălcarea flagrantă a Legii nr.8 din 14 martie 1996 – privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Prin urmare ne vedem obligați să avertizăm Smart Media cu privire la această încălcare a legii și a consecințelor care decurg în urma acestui fapt.
Azi am primit și un raspuns din partea celor de la Smart Media…
Sincer, ne așteptam la un asemenea răspuns. Numai că „precizările” celor de la Smart Media nu îi absolvă cel puțin de complicitate. Conform uzanțelor în domeniu Smart Media înainte de a folosi pentru copiere orice fotografie sau pliant trebuia să se asigure că persoana care le-a comandat grafica deținea drepturi sau licențe pentru materialele respective.
Cât privește menționarea numelui pe meniuri, cuvântul „făcut de…” adică tipărit lipsește, este trecut doar Smart Media / www.sma.ro. Prin trecerea exclusivă a numelui Smart Media, firma respectivă și-a asumat realizarea integrală a acestuia, dar și consecințele pe care acum le atrage.
Iată și pozele comparative:
Coperta…
Interior…
Pozele… ale noastre sau ale lor? 🙂 Aici am fi putut face un concurs… Găsiți cele ZERO diferențe dintre imagini…
Și acum semnătura… Pentru că noi nu tipărim, ci facem numai creație am avut bunul simț să trecem design by MacPixel.
Să nu credeți că bulina cu 100% sănătos e originală… Nu, și asta e furată de pe site-ul www.lucasupersandwich.ro.
De aici încolo discuțiile cu privire la cele de mai sus se vor purta într-un cadru strict juridic.
Precizez că gestul nostru nu este îndreptat împotriva anumitor persoane, ci este legat de deontologie și principiile care ar trebui să îi guverneze pe toți cei care activează în acest domeniu.
Carlo
23 octombrie 2012 at 12:01Ciao Ocsi,
Daca ai imaginile brute facute de tine, da-i in judecata, nu mai suport nici eu cate asemenea mojicii se intampla.
In alta ordine de idei, e plin netu’ de baze de date de imagini, unde gasesti poze cu sandwich-uri fantastice, nu inteleg de ce s-au pus sa scaneze ceea ce ai facut tu pt „lucas”… chiar cretini.
Multa bafta in demersul tau…
MacPixel
23 octombrie 2012 at 12:09Mersi Carlo,
Da, sigur, avem toate imaginile… Ce să zic… Nu le-am dat numele în postarea de ieri că am crezut că o să sune după ce primesc mailul și o să își ceară măcar scuze… Dar după ce ne-au trimis răspunsul cu „precizări”… E fără cuvinte.
Carlo
23 octombrie 2012 at 12:31Am patit si eu de cateva ori faze de genul asta, dar, fiind mult prea mic, adica singur singurel in studiographic.ro, nu am avut nici nervii nici convingerea sa actionez ca atare.
Acum daca reusesti tu, vei fi un bun exemplu si pt mine in viitor.
Tony
29 noiembrie 2012 at 12:49Suntem in data de 29.11.2012. S-au luat ceva masuri? Firma respectiva e data in judecata? Sau i-ati iertat?