Ciorba de peste – filmare cu camera de actiune
Azi ciorbă de pește, filmare cu camera de acțiune! Asta pentru că mi s-a cerut și am promis… Cum am tot bifat ultimele weekenduri la Calacea, la GTR, am fost rugat să gătesc ciorba mai sus amintită. Este o rețetă care îmi place, dar care cere foarte mult timp pentru preparare. Cum știam de data trecută când am gătit-o ce înseamnă, acum am luat-o de cu seară. Am curățat mare parte din pește cu noaptea în cap și pentru că urma să fie consumat de către copii, unii foarte mici, m-am asigurat că nu-mi scapă nici un os de crap… Ce să vă zic, pe la două dimineața aveam deja ochi de chinez. Bătrân.
Sâmbătă de dimineața am mai completat cu niște somn și am pus totul la foc. Ce a iești vedeți în filmarea de mai jos, pentru că pe lângă ingredientele necesare ciorbei am pus la treabă si GoPro Hero 5-ul. Ah, și și pe David, din când în când. Când a avut chef. 🙂
Prin urmare ne-am ales și cu o rețetă faină și cu un episod în Vlog. Vizionare plăcută și nu uitați să ne trimiteți părerile voastre și dacă va plăcut să dați subscribe la canalul nostru de youtube.