Cea mai nouă reclamă Budweiser Clydesdale
Cea mai nouă reclamă Budweiser Clydesdale. Am văzut-o în urmă cu câteva minute și pun linkul aici ca să vă puteți da și voi cu părerea.
Mie, poate și pentru că înainte de a vedea clipul, am citit textul prezentării, mi s-a părut mai tare reclama la numele regizorului decât spotul. Chloe Zhao, regizorul Nomadland este și cea care se află și în spatele reclamei Budweiser pentru Super Bowl. În descriere se subliniază faptul că regizorul a adus în această producție elemente definitorii din filmul ei, curaj, reziliență, perseverență și speranță.
Anul trecut cei de la Budweiser au „fentat” Super Bowl-ul. Au preferat să se implice în promovarea mesajelor cu privire la pericolul Covid 19 și a campaniei de vaccinare. Ei bine, anul ăsta și Budweiser se întoarce la Super Bowl, la fel ca Lays.
Daniel Blake, VP de marketing Budweiser declara: „Fiind berea Americii, am vrut să revenim la Super Bowl cu un mesaj de forță și rezistență. Budweiser are o istorie de a sprijini țara în vremuri dificile și de a aminti comunităților din America că urmează zile mai bune. Cu acest spot pentru Super Bowl, scopul nostru a fost să evidențiem perseverența și determinarea țării. Să arătă că împreună, putem crește și merge înainte mai puternici decât în trecut.”
Uitați-vă la clip dacă doriți. Ascultați comentariile prezentatorilor de la NBC și dacă rezonați cu ele să îmi spuneți și mie. Poate o să-mi dau seama unde greșesc. De ce nu m-a dat pe spate cea mai nouă reclamă Budweiser Clydesdale…