Absolvent de jurnalistica, pasionat de fotografie si film si de 30 de ani manager al MacPixel.

© 2017 MacPixel!

Diverse

vloging device

Se schimba definitia VLOG-ului…| MacPixel Creative Studio

Se schimba definitia vlog-ului? Doi dintre cei mai urmăriți vlogeri youtube au optat pentru noi parteneri. Cel puțin interesant este faptul că decizia a venit aproape în același moment, pentru ambii. Deși au cochetat și între ei o scurtă perioadă. Au realizat și câteva episoade împreună. N-au făcut echipă. Diferențele erau prea mari, și pentru cine filmează, lucrul era vizibil. Sunt două nuci tari, care nu încap în același coș. Așa că, fiecare, și-au ales câte un alt partener. Dacă primul dintre ei, Casey Neistat și-a motivat cumva alegerea și de lansarea unui nou proiect video, 368, Peter MacKinnon a bătut palma cu Matti Haapoja. Acesta din urmă a spus adio seriei Travel Feels. Deși ambele echipe sunt oarecum la început, interesant mi se pare faptul că scenariul este asemănător. În urmă cu două săptămâni, Casey Neistat anunța că a achiziționat un spațiu, în New York,  pe care îl transformă în studiou de producție video. La câteva zile după această știre filmată, din Europa, Matti Haapoja postează un episod cu proaspătul atelier de producție, tocmai închiriat și în care, surpriză, îl aștepta Peter McKinnon...

bancpost

Când o banca își nesocotește clienții se numește… Bancpost

Când o bancă își nesocotește clienții se numește Bancpost. E primul gând care mi-a trecut prin cap în urmă cu câteva zeci de minute atunci când am ieșit pe ușa respectivei instituții. Am vrut demult să mă plâng în scris despre banca cu care am lucrat mai bine de 20 de ani. Primul articol s-ar fi referit la urmele de câine cu care o minte "isteață". Una care s-a gândit să amprenteze podeaua, de la intrare și până la ghișee. Trebuie să intrăm în patru labe? Am întrebat atunci: "Trebuie să intrăm în patru labe la voi? Sau care e atitudinea potrivită?"...

Veste trista pentru filmul indian | MacPixel Creative Studio

Veste trista pentru filmul indian. În urmă cu doi ani eram rugat să realizez un montaj pentru promovarea zilelor filmului indian în România. Am primit atunci mai multe titluri din care trebuia să realizez un scurt promo. Trebuie să recunosc că n-am apucat să le văd pe toate cap-coadă, însă la English Vinglish m-am uitat cu plăcere. Zilele trecute am primit însă știrea că actrița din rolul principal, una dintre cele mai apreciate artiste de la Bollywood, a trecut în neființă. Cauza, un banal accident care s-a petrecut în Dubai. Conform raportului poliției, Sridevi Kapoor urma să ia cina împreună cu soțul ei, producătorul de film Boney Kapoor în jurul orei cinci și jumătate după-amiază. Înainte de asta, actrița a intrat în baie pentru a se aranja pentru seara ce urma. După 15 minute, când soțul ei a văzut că aceasta nu mai iese și a început să bată la ușă. Cum nu primea nici un răspuns, a forțat intrarea. Și-a găsit soția înecată în vană. A încercat să o resusciteze, a chemat mai apoi și un prieten,  însă nu au mai putut face nimic.  Poliția a fost anunțată de eveniment la ora 21. La autopsie în corpul lui Sridevi Kapoor au fost găsite urme de alcool. Ei bine, întârzierea cu care a fost anunțată poliția și semnele de alcool găsite în trupul artistei au alimentat acuzele care prind tot mai mult contur acum în India. Politicieni de rang înalt consideră că nu e vorba de o moarte accidentală, ci de crimă. Aceștia acuză concluziile și cercetarea superficială a poliției din Dubai. Unul dintre motive ar fi tocmai urmele de lichior găsite la autopsie. Actrița era cunoscută ca o persoană care nu consuma deloc tărie. Până să fie elucidate aceste ultime acuzații, trebuie să vă spun că incinerarea trupului starului bollywoodian va avea loc chiar azi la Mumbai.  ...

Azi a trecut Dorel cu castorul pe strada noastra

Am uitat să vă spun, azi a trecut Dorel pe strada noastră. Am avut curiozitatea de a-l întreba ce vrea să facă și inspirația de a nu-l lăsa să-și puna-n aplicare planul în preajma MacPixel. Ne-a sărit pe noi, până vin șefii, și a început să sape la vecini. Cu castorul. În zece minute a facut praf pluviala casei alăturate și, pe când se scărpina în cap să caute o soluție de reparare, a primit un telefon de sus că s-a schimbat traseul. Nu se mai sapă pe Albinelor, se trece pe Conciatu. Prin urmare, s-a purces la astuparea șanțului de aproape un metru adâncime. Vecinul a râmas cu pluviala la vedere și cu speranța că cineva va veni să o înlocuiască. Speranța moare ultima! Castorul s-a mutat pe Conciatu. În următoarele 30 de minute asfaltul șoselei s-a transformat în albia unui râuleț. Dinții castorului s-au înfipt în alimentarea cu apă a vecinului de peste drum. Ce s-a întâmplat?- am întrebat. Nimic, am sunat deja la Aquatim mi-a răspuns Dorel. În 40 de minute a făcut prăpad. Aquatim a trimis echipa de intervenție...

imac

Despre reprezentarea Apple in Romania

De multe ori, cu diferite persoane, am avut discuții legate de cine ce preferă. Mac sau Windows. După cum știți, de la începuturi, adică de peste 25 de ani noi lucrăm exclusiv cu Apple. Așa am început, pe atunci și softurile nu erau cloud cu subscribție ci dedicate. Am trecut prin toate tipurile de Photoshop, de la 5 încoace, am început cu Freehand, fac pariu că mulți dintre voi veți căuta pe net să vedeți despre ce progam e vorba, am continuat cu InDesign...

banned electronics

Adio electronice pe avioanele din Europa spre America

Adio electronice pe avioanele din Europa spre America. Statele Unite intenționează să interzică transportul laptopurilor, al tabletelor sau aparatelor foto în bagajul de mână și pentru cursele aeriene care vin din Europa. După ce au trecut pe lista neagră mai multe țări din Orientul Mijlociu, iată că autoritățile americane se pregătesc să includă și bătrânul continent pe aceeași hârtie. Potrivit unui raport publicat CBS News, Departamentul de Securitate american intenționează să interzică accesul la bordul avioanelor cu orice device electronic mai mare decât un telefon mobil. Și interdicția se pare că se va aplica și pentru cursele care decolează din Marea Britanie. Decizia, potrivit sursei americane, este foarte posibil să fie luată până la sfărșitul acestei luni. Acuma, dacă stau să mă gândesc cum dau cu valizele de pământ hamalii care descarcă bagajele din cala avioanelor, mă și întreb cine îți garantează că echipamentele tale vor ajunge în siguranță la destinație? Mai ales că de cele mai multe ori în drum spre Statele Unite, mai și schimbi vreo două aparate de zbor...

packaging design pentru un nou brand, design de ambalaj

Packaging design pentru un nou brand

Azi despre packaging design pentru un nou brand. Dacă nu avem episod filmat nu înseamnă că nu am lucrat. Ba din contră. Doar că, am fost atât de ocupat încât n-am reușit să înregistrez activitatea de azi. N-am prins nici vizita lui Răzvan de la Cupio, nici curierul, nici mersul la Sandu pentru  realizarea unei noi ștanțe, nici livratul fluturașilor pentru atelierul de frumusețe...