STOP HUMAN TRAFFICKING
Dacă azi tot e vorba despre tricouri albe, e timpul să scriu și despre campania sociala STOP HUMAN TRAFFICKING.
A fost un eveniment la scara națională, o campanie socială susținută de către voluntari din București, Brașov, Oradea, Galați, Baia Mare, Timișoara… În cele cinci orașe s-au adunat peste 500 de tineri care au dorit să facă cunoscut mesajul campaniei.
Traficul de ființe este un flagel care macină de ani buni societatea românească. Și aici nu vorbim doar de traficul de carne vie, de prostituție, care atrage mai tare ca subiect. Zeci de mii de cazuri dramatice sunt și în ceea ce privește traficul pentru exploatarea prin muncă, pentru cerșetorie, pedofilie… Și nu vorbim doar de cazuri în care sunt implicate femei, ci și de bărbați și, foarte trist, copii.
Am lucrat la campania sociala cu partenerii noștri de la Asociația Generație Tânără.
Primul nostru obiectiv a fost să creăm o grafică sugestivă care să cuprindă întregul fenomen al traficului de ființe. Eu zic că am reușit.
Odată ce am avut desenul, am trecut la etapa a doua, imprimarea tricourilor STOP HUMAN TRAFFICKING pe care să le poarte participanții la falshmob.
Ultima etapa, cea de a treia a fost cea mai simplă. Ieșitul în strada. Am stabilit data de 30 mai, ora 15. Ne-am bucurat să vedem că sute de tineri au ales să participe. Au ocupat practic zone de impact din orașele lor și preț de două trei minute fiecare a ales să stea nemișcat într-o poziție pe care a considerat-o potrivită pentru a atrage atenția trecătorilor.
A fost pentru prima oară când am organizat o asemenea manifestare, dar succesul de care s-a bucurat ne face să gândim pe viitor repetarea ei. Mai cu seamă că tricourile pe care le-am împărțit cu această ocazie au plăcut mult și ne bucură să aflăm, vedem, că tinerii care au participat la flashmob nu le-au abandonat pe vreun raft de dulap ci le-au luat la purtat.