Inregistrare drona sau cum mi-am luat aeronava
Așa cum am scris, am fost la sfârșitul acestei săptămâni la București pentru a înregistra drona.
După un drum de 7 ore cu mașina am oprit lângă clădirea Autorității Aeronautice Române. Am dat să intru pe intrarea principală când un ciocânit autoritar în geam m-a făcut să înțeleg că ușa aceea nu e de nasul meu. În lateral o ușă în dreptul gheretei în care stau vigilenții portarii are lipit pe geam un anunț scris cu carioca. VIZITATORI. „- Pe cine căutați?” Am venit să-mi înregistrez drona, am răspuns. Am spus cuminte numele firmei și am fost poftit să iau loc în hol, unde urma să aștept un inspector.
După vreo 20 de minute a venit o doamnă cu o seringă, două abțibilde și câteva foi. Nici n-am apucat să scot bine drona din cutie că m-am și trezit cu un abțibild pe ea. Asta a fost tot, am întrebat? Nu, acuma vine cip-ul. E în seringă într-un lipici siliconic. Scoateți bateria! Am scos bateria și doamna mi-a „injectat” rapid aparatul. Semnați aici și așteptați zece minute până se usucă lipiciul. Gata. Atât? Da. Și de acuma pot să o folosesc, pot să zbor cu ea? Eheeee…. Da, dar tot în anumite condiții… Adică numai după ce anunți Ministerul Apărării Naționale prin telefon, fax sau e-mail referitor la data efectuării zborului, tipul de „aeronavă”, numărul de înmatriculare, operatorul, traiectul de zbor, înălțimea și, în fine, ora estimată de decolare și aterizare… Pfff…
Lângă hârtia cu instrucțiunile naționale, am primit și foaia cu prevederile europene ale EASA (European Aviation Safety Agency) Fără articole de lege, ministere, autorizații… În câteva puncte, sub titlul Flying a drone, have fun, be responsable for safety, agenția îți spune să nu pui pe cineva în pericol prin zborul tău, să alegi un traseu fără restricții, să nu zbori deaspura capului oamenilor sau a proprietății acestora și nici la o distanță mai mică de 50 de metri, să nu zbori mai sus de 150 de metri sau în apropierea aeroplanelor sau elicopterelor… Simplu și de bun simț. La noi nu s-ar putea așa?
