Cascada Bigăr
Mânat și de imaginile văzute în urmă cu câteva zile la televizor am pornit ieri spre Cascada Bigăr. Încă de la început nu mi-a fost prea clar unde era localizată. Singurul punct de reper fiind Paralela 45, la 12 kilometri de Bozovici, Caraș-Severin.
CUM AJUNGI LA CASCADĂ
Un loc pe lângă care am trecut de mai multe ori, însă niciodată n-am putut să opresc, popasul fiind ticsit de mașini parcate deja și pe un sens al carosabilului. Ei bine, ieri am reușit. Am coborât din mașină determinat să urc oricât ar fi trebuit pentru a vedea minunăția. Am început să citesc toate instrucțiunile de la capătul podului de peste Miniș, nimic despre cascadă. Apoi am realizat că la doi pași de mine toată lumea o privea. Era chiar sub picioarele mele.
Deci, nu trebuia să urc, ci dimpotrivâ, să cobor! Nimic mai simplu mi-am zis și am început să caut un loc pe unde să ajung cât mai ușor aproape de nivelul apei. Ei bine, acum pot să vă spun că nu e imposibil, dar e riscant. Trebuie să căutați, pe malul opus, în aval o pantă cât mai puțin abruptă. Un loc din care să vă alegeți cu cât mai puține julituri.
Dacă ați reușit să coborâți pe firul apei mergeți spre cascadă escaladând pietrele. Nu e foarte complicat. Cu puțină ambiție puteți ajunge chiar în dreptul ei.
Aici toată lumea scoate aparatele foto, telefoanele și imortalizează curgerea apei pe mușchii de pe stâncă. E mai mult decât frumos. După ce fascinația momentului a trecut, urmează a doua aventură legată de întrebarea: „Cum ajung înapoi sus?”. Din proprie experiență vă pot spune: „La fel de GREU”.
La final, iată și câteva din pozele pe care am reușit să le fac.
P.S. – Dacă vă încumetați să mergeți în zonă, vă dau un sfat, până autoritățile se vor trezi să facă o coborâre civilizată pentru turiști, luați cu voi totuși câțiva metri de cordelină.