Imagini spectaculoase în USB
Imagini spectaculoase in USB. Weekendul ăsta am pornit pe urmele rasei Mangalița. O specie de porc care, în ciuda legendelor, nu a fost creată la noi, a fost doar crescută intensiv pe teritoriul României. La noi s-a adaptat cel mai bine. Spun s-a adaptat deoarece, după revoluție și Mangalița a luat drumul Europei.
Noi am găsit-o în Ungaria, la Oroshaza. Aici prietenii noștri maghiari ne-au invitat să filmăm o emisiune deosebită despre tăiatul porcului.
Am plecat de vineri după amiaza din Timișoara. Am ajuns cu noaptea-n cap în Ungaria. După un somn scurt de numai trei ore, sâmbătă dimineața, la cinci, am început acțiunea.
A fost o zi mai mult decât plină, după mai bine de 12 ore de lucru, am putut considera misiunea îndeplinitâ. Am filmat împreună cu. o echipă de măcelari a căror medie de vărstă e peste 70. de ani. Când o să îi vedeți cum s-au mișcat, n-o. să vă vină să credeți.
În ciuda rugăminților de a mai rămâne o noapte, ne-am întors acasă, curioși să vizionăm filmările. Avem imagini spectaculoase în USB și abia așteptăm să ne apucăm de montaj. Deci stați pe recepție, duminica ce vine, pe micul ecran venim cu imagini spectaculoase, în ultimul episod din sezonul IV al Unității Speciale de Bucate, „Tăiatul porcului”.