Super eveniment marca Camara cu mirodenii
A fost o duminică plină. Am făcut-o… „de oaie”. La Remetea Mică, pe un deal am pus în jar un tuci plin cu varză și carne de oaie. De data asta Facebook-ul ne-a demostrat că nu înseamnă doar socializare în fața unui monitor, ci că în urma unui anunț ne putem vedea și chipurile și chiar putem comunica 🙂 Au fost prezente peste 40 de persoane. Cei mai tari au fost copiii care au rezistat până la capăt, ba chiar au avut puterea să mai susțină un mic program artistic atunci când noi, adulții, eram cu gândul doar la scosul tuciului din jar. Am făcut cunoștință, am spus bancuri, am răs, am băut vin fiert, am filmat și până să fie gata varza le-am luat pe toate cele dinainte de la capăt, nu neapărat în aceeași ordine. La final s-a mâncat tot. Am lăsat curat și ne-am făcut deja planuri să repetăm aventura. A fost o nebunie frumoasă într-o duminică care mi-a părut mai lungă decât oricare alta și care îmi pare rău că s-a terminat.
Cosmin Vasile
13 noiembrie 2012 at 7:59bravo Lucian